Câini sau pisici? Altruism sau egoism
Câinii și pisicile sunt cele mai comune animale întâlnite în casele oamenilor, iar diferența de personalitate dintre aceste animale de companie sunt decisive atunci când vine vorba de o eventuală alegere. Oamenii care nu dețin un animăluț nu observă atât de bine diferența, însă, din experiență, cei care cresc atât pisici cât și câini, știu că sunt animale total opuse când vine vorba de loialitatea față de stăpânii lor. 
De exemplu, un fermier a murit recent pe câmp, în timp ce lucra, iar câinele său a stat lângă el timp de câteva zile, până a fost găsit. Câinele, care a petrecut fiecare zi alături de fermier și care era deobicei foarte prietenos, a devenit extrem de protector când polițiștii s-au apropiat de cadavru. Fermierul mai avea și o pisică, care a fost găsită mieunând lângă ușa din spate a casei fiindcă îi era foame…
Pisicile sunt animale independente cărora le pasă doar de două lucruri: mâncare și confort. De îndată ce o pisică este hrănită bine, tot ce o interesează este să fie mângâiată, să se joace, sau să stea relaxată într-un colț al casei. Stăpânul ar putea prea bine să nici nu existe, decât atunci când e nevoie de el pentru hrană. Pisicile îi văd pe stăpâni ca pe niște furnizori.
Câinii sunt cu mult mai diferiți. De când au fost domesticiți cu mulți ani în urmă, au dezvoltat o trăsătură pe care niciun alt animal nu o posedă în așa măsură: loialitatea față de stăpânul lor. Loialitatea câinilor se manifestată în mai multe feluri:
1.Sunt fericiți să petreacă fiecare clipă în compania stăpânului, chiar dacă asta ar însemna să nu facă nimic.
2.Devin foarte protectori față de spațiul în care trăiesc și pot fi agresivi cu persoanele străine care le încalcă teritoriul, protejându-și în acest fel stăpânul. Din acest motiv câinii sunt foarte buni paznici.
3.Sunt dispuși să lupte până la moarte pentru a-și salva stăpânul de un pericol.
Știm cu toții că pisicile sunt egoiste, în timp ce câinii sunt altruiști din cale-afară. Pisicile sunt animale agreabile, din moment ce aroganța și viziunea supremă a propriei lor valori este invidiată de mulți și sursă de fascinație pentru orice psiholog. Câinele personifică copilul dependent, care are nevoie de mult mai mult timp și efort din partea stăpânului decât pisica.
Când o persoană este pusă să aleagă între un câine și o pisică, trăsăturile menționate mai sus ar trebui să fie factorii decisivi. Să fie un animal care ia, fără să dea nimic în schimb, dar care necesită doar puțin timp de îngrijire, sau un animal care cere multă atenție, însă întoarce înzecit toată atenția primită?

asa-i! doar in parte, e drept.
si pisicile pot semnala stapanilor pericolul, de exeepmlu incendiul…ceea ce nu simte cainele simte pisica…cand stapanul se simte rau, pisica se aseaza fix pe zona dureroasa a stapanului…
SI PISICA E LOIALA, a mea plange de rupe, cand ne vede iesind pe poarta. si nu dupa mancare, are sacul de 10 kg la discretia ei …
ALEGETI CAINE SI PISICA! IMPREUNA OFERA UN INTREG
Wow, se vede ca iti plac cainii. Este adevarat ce ai spus, dar fiecare animal e unic in felul sau.
Inainte de a avea pisici credeam si eu aceste mituri neadevarate.Pisicile mele au stat nemancate 3 zile, atunci cand am plecat in concediu,desi mama mea s-a mutat la noi pentru a putea avea grija de ele.Cat timp am fost plecati au refuzat sa mai doarma in pat, acolo unde dorm in fiecare noapte,cu noi,sau mai bine zis peste noi.Cand venim de pe unde suntem plecati, ne urmaresc prin casa si se rasfata in bratele noastre, atunci cand ne asezam.Si nu in ultimul rand,pisicile nu sunt egoiste.Motanul meu cel mare l-a adoptat pe cel mic,care acum are si el 4 ani.Il spala,ii cedeaza locul la castronul cu mancare si in zilele reci il primeste sa se incolaceasca langa el.Iar motanul cel tanar il venereaza pe cel mare,astfel incat intra in panica daca nu il stie in preajma lui.Acestea sunt argumente care ma fac sa sustin ca autorul acestui articol este nedrept cu neamul pisicesc si vreau sa cred ca o face doar pentru ca nu a avut in preajma o pisica care sa-i ofere dragoste felina, la fel de intensa ca si iubirea cainilor pentru stapani.
Sunt de acord cu K, adevarul este undeva pe la mijloc, nu ar trebui sa generalizam astfel lucrurile…Se intelege clar ca persoana ca a scris articolul este ” a dog person”
: a fost tot timpul langa mine pe timpul studiilor, sus pe birou cand invatam, asteptand sa fac o pauza sa ne jucam, dupa mine la toaleta :S, cu mine in pat cand ma culcam
)
Am avut multe pisici si nu putine se comportau asemanator cu cainii, mereu jucause, iubitoare, cu respect si rabdare si pentru activitatile mele (o pisica pe care am avut-o se tinea tot timpul dupa mine prin toata casa, doar ca sa stam impreuna, am si spus ca aceasta pisica are diploma de facultate
–>In plus, sa spunem adevarul…daca pe un catel nu-l hraneste bine stapanul lui, dar alcineva il trateaza frumos si ii da mai buna mancare, nu se ataseaza mai mult de a doua persoana daca o are mereu in preajma?
–>Mai cred ca are un rol important si comportamentul ‘stapanului’ precum si caracterul animalului, caci au si ele caracter si personalitate precum oamenii.
–>Mai joaca rol si prejudecatile sau ideile preconcepute: multi oameni nici au avut pisici si le vorbesc de rau fara sa stie cum sunt!
–>In fine, sunt doua fiinte/animale diferite si nu cred ca ar trebui facuta comparatia atat de drastic intre ele, e ca si cum am compara barbatii cu femeile si am spune ca toti barbatii sunt buni si toate femeile sunt rele
–>Nu exista doar o femeie care e cea mai frumoasa din lume sau o singura floare cea mai cea! Natura ne-a oferit frumuseti si suflete pentru toate gusturile, sa ne ferim de pareri absolute si generalizari!!!
–> Daca e sa urmam astfel de silogisme si cunoscand ca opusele se atrag, ne iese concluzia ca oamenii altruisti atrag egoistii (pisicile) si oamenii egoisti si cu nevoia sa fie adulati atrag altrustii (cainii)…Not nice, huh??
eu am pisica si e dependenta de afectiune
nu e vorba in niciun caz de mancare, plus ca e altfel de apropiere. pisica poate veni langa stapan in timpul noptii sau cand are dureri, este mai delicata, se misca cu usurinta, nu lasa bale, nu are respiratie urat miorsitoare, este dragalasa si daca stii cum sa o cresti o ai ca prieten( nu ca animal de companie) o viata.
afectiunea lor se manifesta altfel, nu inseamna ca sunt egoiste si total neiubitoare.
pe a mea am salvat-o din strada, era in gura unui caine care-i mancase toata familia. am luat-o acasa si m-a perceput de atunci ca pe familia ei. cand ajung acasa, chiar daca lipsesc doua ore doar, ma urmareste peste tot numai ca sa apuce sa stea cu mine macar 3 minute. noaptea sta langa mine si dimineata isi mangaie boticul de fruntea mea. mancare are, are de toate, nu vrea mancare, vrea afectiune.
cine a scris articolul era subiectiv, nu este corect, pisicile sunt adorabile!